Credits to Laurențiu Barbu – filmare cu drona
4 zile de vară pe care le transformi în amintiri de-o viața.
3 surprize – 4 zile – 5 simțuri – 6 activități
Descătușează-te, fii liber să experimentezi.
Trăiește clipe fericite în care faci ce-ți place cu adevărat!
Cunoaște oameni noi care îndrăznesc să trăiască experiența japoneză!
Rezervă-ți locul!
Înscrierile se închid în:
Află toate detaliile!
Dacă ești genul ultra conștiincios, ai responsabilitatea unei echipe sau a unei familii sau ai continuu termene de predare, atunci ai nevoie și mai mare să te detensionezi.
Dacă n-o faci, îți cedează nervii și abuzezi de ce ai la îndemână: mâncare, alcool, tutun, jocuri… în fine, înțelegi ideea. Și măcar dacă ți-ai reveni cu toate acestea, dar de unde? Au un efect de anestezic de moment: nu pot neutraliza burnout-ul, dar ți se pare că te simți mai bine și, mai rău, continui munca.
Cam așa am ajuns eu să caut metode să ies din burnout și apoi soluții să stau cât mai departe de epuizarea asta fizică și psihică.
De atunci, mi-am creat diverse tactici de a mă menține energică, creativă și odihnită și nu-mi mai este frică să îmi iau liber o zi sau două.
Ghici ce? Nu aveam nevoie doar de SOMN.
Psihologii au dreptate: recomandă în plus, să te ocupi de lucruri care îți fac plăcere, care te încarcă cu energie. Să te vezi cu oameni care-ți plac, să râzi, să dansezi, să mergi pe munte, la mare, să ieși total din mediul tău obișnuit, să tai legătura cu stresul.
Știi stresul acela care se tot adună și la un moment dat strigi „Nu mai pooot!” și-ți vine să cazi lat?
Așa am pățit eu anul trecut, când am intrat în burnout de la muncă multă și conectare neîntreruptă la probleme urgente, importante, presante – sau toate la un loc. Și asta zilnic.
Am încercat să înțeleg ce se întâmplă cu mine și am aflat că atunci când ești deprimat – nu mai ai energie să faci nimic, iar când ești în burnout – nu mai ai chef și motivație.
Eu eram în burnout.
Corpul îmi trimitea semnale: îmi era din ce mai greu să mă mobilizez, deși pun multă pasiune în ceea ce fac. Însă prinsă în vâltoarea lucrului, amânam orice pauză.
Nu știam că imediat ce ajungi în vreuna din aceste stări, musai să schimbi ceva în programul tău, și repede. Căci prea mult timp deprimați, ne dereglăm hormonal și apare depresia aia gravă. Intri pe pastile. Brrr!
Știu că după o astfel de pauză, mă voi întoarce mai productivă, mai veselă și voi fi o coechipiera mai plăcută și mai răbdătoare.
Chiar și fiica mea a observat că odihna activă mă face o mamă mai cool!
Plecările la mare sunt rezervate familiei, teambuildingurile sunt rezervate colegilor, dar ce faci doar pentru tine și suflețelul tău?
Ai avut câteva idei mai nebune – au strâmbat toți din nas.
Ți-a trecut prin cap să organizezi un weekend plin de activități în grup, dar fiecare voia altceva – ai renunțat.
Și eu mă distrez cu prietenii, dar niciunul dintre ei nu este prea entuziasmat de inițiativele mele cu specific japonez.
Japonia este atrăgătoare prin cultura sa exotică și prin arta impresionantă, dar sincer, asta nu este pentru toată lumea.
Ca să ajungi în Japonia ai nevoie de câteva mii de euro, un concediu lung și o doză considerabilă de curaj.
Dar, când vine Japonia la tine, totul devine simplu și la îndemână. Vei fi mai pregătit pentru o excursie la fața locului: Tokyo, Muntele Fuji, templele, shinkansen, Kyoto și toate celelalte minunății te vor aștepta răbdătoare.
Alături de mine și de colegii mei, vei înțelege mai bine spritul nippon, ba chiar vei știi câteva cuvinte cu care să-i impresionezi pe japonezi.
Asta înseamnă să ai curajul să fii tu, cel autentic, care lasă deoparte sfaturile „binevoitoare”, de multe ori, ironice ale celor din jur.
Trăiește clipa și petrece patru zile la munte, lângă barajul Paltinu, într-o zonă renumită prin aerul curat și peisajul idilic, care te îmbie la un somn odihnitor și refacere fizică.
În comuna Secăria din județul Prahova, la aproape 900 de m altitudine, atmosfera de relaxare tradițional românească se împletește în mod cu totul inedit, cu specificul japonez prin activități, feluri de mâncare, karaoke și câteva surprize special pentru tine.
Când te distrezi și râzi plin de voioșie, spiritul tău zburdă liber.
Când te eliberezi de stres și uiți de taskurile obișnuite, atunci și mintea și corpul încep să se echilibreze, să funcționeze mai lin, mai armonios.
Iar când îți revine poftă de viață, știi că ai ieșit din burnout sau din suprasolicitare.
După 4 zile într-o oază de atmosferă japoneză te întorci bine dispus, mai puțin irascibil, plin de energie, poate ceva mai îngăduitor, mai empatic și mai recunoscător pentru zilele încântătoare trăite din plin.
Revii la lucru cu bucurie și cu idei noi și s-ar putea chiar să ai rezultate mai bune.
Preț integral 1500 lei
Posibilitatea de achitare în 2 rate x 750 lei
Ești parte a unui grup select de persoane, cu energie nouă, pasionați de exotic și de nou.
Ai o echipă de senpai - „ucenicii veseli” - care îți vor fi ghizi și-ți vor îndruma pașii ca să te bucuri pe deplin de tot ce este nou și incitant.
Faci cunoștință cu expresii valoroase ale artei nipone: atât cele cu tradiții seculare, cât și cu cele moderne:
Apasă pentru mai multe detalii
Apasă pentru mai multe detalii
Apasă pentru mai multe detalii
Apasă pentru mai multe detalii
Apasă pentru mai multe detalii
Apasă pentru mai multe detalii
Apasă pentru mai multe detalii
Apasă pentru mai multe detalii
Apasă pentru mai multe detalii
Apasă pentru mai multe detalii
Apasă pentru mai multe detalii
Apasă pentru mai multe detalii
Kamishibai, washi ningyo, karaoke.
Nu mă așteptam să fie o atmosferă atât de familiară, mai ales la micul dejun sau când am gătit împreună, totul părea foarte firesc și fiecare știa ce are de făcut. De altfel, nu mă așteptam să mă culc la 4 dimineața, dar asta e altă poveste.=))
Preț integral 1500 lei
Posibilitatea de achitare în 2 rate x 750 lei
Știi golul acela în stomac atunci când decizi să pleci undeva unde nu cunoști pe nimeni?
Shinpai shinaide! Nu-ti face griji!
Ne vom cunoaște cu toții înainte de plecare, la o cafea virtuală, pe Zoom. Așa că vom fi fețe cunoscute, atmosferă de tabără și deconectare totală de la toți și toate!
Știm deja să ne adaptăm, când facem cunoștință cu persoane noi la lucru, sigur o să fim deschiși ca să ne simțim bine împreună!
Preț integral 1500 lei
Posibilitatea de achitare în 2 rate x 750 lei
+3 activități surpriză!
Ce pași ai de făcut?
Preț integral 1500 lei
Posibilitatea de achitare în 2 rate x 750 lei
Detașare de rutină
Relaxare și distracție
Somn odihnitor la munte în aer curat
Shiru sensei – profesoară de japoneză specializată în organizarea de activități tradiționale japoneze va fi gazda și coordonatorul principal.
Senpaii – asistenții ei, care vor face ca toate să decurgă perfect pentru că relaxarea, distracția și confortul tău sunt pe primul plan.
Dacă te retragi cu minimum 7 zile înainte primești avansul înapoi.
Ce mai descoperi în Japa Camp:
Te urci în mașină, în tren sau în autobuz și vii la munte.
În Japonia, doar abonamentul la trenul rapid, shinkansen pe 3 zile, costă cât toată tabăra
Scrie-mi sau sună-mă dacă vrei lămuriri suplimentare, ai dubii sau te neliniștește ceva legat de tabără. Ai datele de contact mai jos: Shiru-sensei.
Ar fi păcat să ratezi o escapadă cu suveniruri fascinante: tricoul pictat de tine, poze deosebite și rețete noi. Grupul are cel mult 12 persoane. Îndrăznește, rezervă-ți locul în tabără acum și nu ești în pericol să uiți mai târziu.
„Cele mai frumoase zile din viața mea. Intră în top 5 cele mai bune momente. Cea mai bună mâncare și dulciuri. Am făcut activitățile programate, dar a fost programul flexibil și am introdus și o sesiune de machiaj. Deși sunt varză la karaoke a fost amuzant, și nu râs nimeni de mine. Deci pe scurt, abia aștept următoarea tabără!”
„I-as spune ca e o ocazie perfectă sa scape de monotonie, să socializeze și să se apropie puțin mai mult de cultura japoneză. Oamenii pasionați de japoneza au multe lucruri în comun, așa că sigur nu se va plictisi și își va face prieteni noi. Plus că, nu vezi foarte multe tabere care să fie dedicate și adulților :)”
Cristina – 31 ani „Dacă mi-ar fi spus cineva acum 1 an că am să mă văd cu persoane din toată țara și am să mă distrez, aș fi zis că nu are toate țiglele pe casă :)).”