Legenda spune că むかしむかし(demult-demult), Zeul Suprem şi fata lui, Orihime (steaua Vega), trăiau pe bolta cerească. Orihime, așa cum îi spune și numele (Ţesătoarea), țesea hainele pentru zei, haine frumoase și colorate, muncind zi și noapte neîntrerupt. Zeul Suprem văzând că aceasta nu lua niciodată pauză, se îngrijoră și se gândi să îi vină în ajutor.
Așadar, îi făcu cunoștință cu un alt tânăr ceresc Hikoboshi (Văcarul sau steaua Altair). Până atunci și Văcarul zeilor îngrijea de vite zi și noapte fără pauză. Când s-au întâlnit, între tineri s-a înfiripat o dragoste la prima vedere și au început să-și facă din ce în ce mai puțin îndatoririle.
Hainele zeilor erau din ce în ce mai ponosite, iar Hikoboshi nu se mai interesa de vite, care se îmbolnăveau și mureau. Zeii au început să se înfurie, căci purtau haine ponosite și fără de culoare.
Văzând că timpul trece și cei doi nu mai revin la sarcinile lor, Zeul Suprem a fost atât de furios încât a luat decizia să îi despartă pe cei doi și a creat Amanogawa, adică Calea Lactee.
A plâns Orihime, a plâns cu lacrimi amare și l-a rugat pe Zeul Suprem, tatăl ei, să aibă îndurare de ea și să o ierte. Să o lase să-l mai vadă măcar o singură dată pe Hikoboshi.
Astfel, după mult mult timp, Zeul Suprem s-a îndurat de cei doi și le-a dat voie ca o dată pe an să se întâlnească, în ziua a șaptea din luna a șaptea. Însă, dacă în acea zi avea să plouă, cei doi vor fi nevoiți să aștepte încă un an, pentru că Râul Cerului (calea Lactee) va fi inundat.
Prin urmare, pe data de 6 iulie, oamenii se roagă să nu plouă în următoarea zi. Așa a apărut obiceiul de a agăța Teru-Teru Bozu, niște păpușele albe (realizate manual), care se pare că ar alunga ploaia.
Chiar în ziua Sărbătorii Stelelor, zi în care Orihime și Hikoboshi așteaptă cu nerăbdare să se întâlnească – în 7.07 – oamenii scriu pe bucățele de hârtie dorințele lor (tanzaku) și le agață apoi cu panglici colorate în rămurele de bambus. Legenda mai spune că până în următorul an, tot de Tanabata, până la următoarea întâlnire a celor doi tineri, dorințele lor o să se împlinească.
Acesta fiind legenda, oamenii sărbătoresc în fiecare an Tanabata. Cea mai impresionantă sărbătoare de acest fel are loc în orașul Sendai din Japonia. În Sendai, mii de ghirlande colorate împânzesc orașul, iar unele pot atinge și 3-4 m.
Ele sunt agățate de bambuși undeva deasupra străzilor și dau culoare întregului oraș, făcând mii de turiști să vină și să se bucure de culorile de Tanabata. Aceste ghirlande simbolizează țesăturile minunate pe care Orihime le făcea pentru zei și care îi plăceau atât de mult tatălui său.
Pentru tanzaku este folosit origami, atât îndrăgit de japonezi. Fiecărei dorințe i se asociază un anumit origami: pentru o viață lungă pentru sănătate și siguranță – un cocor, pentru însănătoșirea oamenilor bolnavi și pentru a preveni accidentele – un kimono, pentru bogăția recoltelor – o plasă din origami, iar pentru bunăstarea economică – o geantă din origami. De Tanabata toată lumea trăiește bucuria și speranța îndeplinirii dorințelor, dar și încântarea de a admira culorile nemaivăzute.
Din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au pus dorințe sperând că zeii îi vor ajuta, apoi acestea au devenit țeluri și cei mai mulți și-au dat seama ca o simplă dorință fie ea și legată de un festival, nu se poate îndeplini de la sine.
Așa au luat hotărârea să lupte pentru visele lor și să nu se lase influențați de cei care îi descurajează.
Cu cât dorințele s-au cuibărit mai adânc în sufletele lor, cu atât au găsit noi căi de a le îndeplini.
Apoi, cei mai dedicați le-au insuflat și altora aceste aspirații, devenidu-le mentori și profesori.
- Voi ce dorințe v-ați pune ca să se împlinească până anul viitor pe șapte a șaptea?
- Sau mai bine zis, ce dorințe vă veți îndeplini până anul viitor, în iulie?